De ce medicii tac mereu
De ce medicii tac mereu. Atunci cand am vazut titlul seriei de reportaje initiate de ProTV din seria “Sanatate si respect” m-am bucurat inital crezand ca uite in final se va vorbi despre problemele sistemului de sanatate, toate plecand de la subfinantare. Am crezut ca va fi o emisiune corecta in care sa se prezinte problemele intr-o maniera profesionista,echidistanta. Mai ales ca in prezentarea emisiunii se specifica faptul ca “Scopul campaniei este de a gasi solutii viabile, concrete, prin care pacientii sa fie protejati, iar cei care gresesc sa fie trasi la raspundere, metode de restaurare a respectului pentru pacient si viata acestuia”. Pana aici, totul frumos. Dupa ce am vazut cateva editii din aceasta emisiune am realizat ca singurul scop este de a creste audienta in modul cel mai banal, urmand reteta: arata un caz medical care a mers prost (asa cum din pacate se intampla in toate sistemele medicale, nu numai la noi) si apoi sugerand ca medicul este de vina, ca spitalul are lipsuri serioase si cam aici se opreste reportajul. Nu exista un drept la replica al medicului respectiv si evident, asa zisa ancheta jurnalistica se opreste la poarta spitalului. De ce nu intreaba si guvernantii motivul pentru care sistemul este subfinantat? De ce nu investigheaza ce se intampla cu banii din sistem cu mult inainte de a ajunge la spitale? Raspunsul este simplu: fiindca ii doare in cot de adevar. Singurul lucru care ii intereseaza este audienta. Ea aduce publicitate si bani. Restul, duca-se!
Si ajung la o intrebare care ma framanta de mult timp: de ce naiba medicii tac de fiecare data? Ok, inteleg ca pe cei de la stiri ii doare in cot si nu vor reveni sa lamureasca diferitele cazuri prezentate in mod favorabil audientei, adica dramatic. Doar nu sunt prosti sa revina cu lamuriri medicale asupra cazurilor si sa spuna “ah, da, stati baieti ca ne-am pripit cu concluziile”. Oamenii la randul lor ii urasc oricum cu pasiune pe medici. Am asistat de nenumarate ori, fara voia mea, in afara spitalului la discutii intre pacienti despre medici si am auzit injuraturi de mi-a stat mintea in loc. La farmacie la coada veti avea ocazia sa auziti cele mai multe plangeri legate de medici. Mai ales cand o farmacista “infipta” ii explica pacientului in 10 secunde maxim ca diagnosticul lui nu e bine pus si ca evident, exista si un tratament mai bun, chiar natural, fara efecte adverse. “Va omoara cuantibiotice, domne!”. Dar sa nu ma indepartez de la subiect. Intrebarea la care revin este: de ce naiba medicii tac mereu? De ce nu au un purtator de cuvant, o echipa de oameni care sa le arate si imaginea de oameni de treaba si competenti chiar si in cazurile alea nasoale, care au mers prost? Sa ne lamurim, pas cu pas, de ce nu s-au putut face toate analizele necesare, sa vedem cate ore a muncit intr-o garda un nefericit de medic pana a ajuns ca din cauza epuizarii sa nu “pice” pe diagnostic in absenta tuturor informatiilor clinice si de laborator?
Lasand la o parte circul mediatic care deja nu mai impresioneaza pe nimeni, asta ma ingrijoreaza cel mai mult: lipsa de raspuns a medicilor. “Daca taci, esti vinovat” are spune orice om din popor. Sunt oare toti medicii care tac vinovati? Evident ca nu. Haideti sa va explic cateva motive pentru care medicii ajung sa taca mereu:
1. Suntem educati inca din scoala generala sa nu ne exprimam in public. Scosul la tabla, in fata clasei si ascultarea lectiei sunt mai degraba lectii de umilinta decat incurajari ale exprimarii.
2. In anii de facultate, grupele de studenti medicinisti sunt printre cele mai obediente din cate am vazut. Mereu este cate o frica impusa: frica de asistentul de grupa care se va razbuna pe tine la examen, de profesor nici nu mai zic. Nici nu mai vorbesc de atitudinea cu care sunt tratati majoritatea studentilor inca din primii ani de facultate. Expresia “nu sunteti buni de nimic” va suna familiar? Fie ca e spusa intr-un mod mai voalat sau nu.
3. Daca in facultate ca student iti mai permiti sa ai opinii, in rezidentiat s-a terminat si cu acestea. Esti pe plantatia domnului profesor din specialitatea in care te afli, gata, trebuie sa ai grija sa nu il superi. Nici nu stiu de cate ori am auzit in rezidentiat prin clinicile in care am fost avertismentul “ai grija sa nu il superi pe profesor/seful de sectie!”. Nu intreba cine stie ce din vreun caz ca il superi, nu il intreba de ce nu operezi cat ar trebui ca il superi, nu merge pe dinaintea lui ca il superi, etc. Suntem educati sa tacem din gura daca vrem sa ne fie bine. Ce naiba o insemna acest bine, habar nu am.
4. Suntem educati sa rivalizam intre noi, sa nu fim o echipa, sa nu functionam ca o echipa. Fiecare dintre noi cunoaste un coleg care a spus la un moment dat unui pacient “dom’le, doctorul cutare era sa te omoare domne cu tratamentul asta?” – afirmatie care din start ii baga in rahat pe amandoi protagonistii, chiar daca au sau nu dreptate fiindca in fata pacientului rezulta clar ca medicii nici macar intre ei nu se inteleg si asta ii sporeste si neincrederea in breasla.
5. Chiar daca un medic simte nevoia sa spuna unei televiziuni de ce intr-un anumit caz medicul “vinovat la tv” ar fi procedat corect, se gandeste de doua ori fiindca s-ar putea sa isi supere seful. Cine naiba vrea sa atraga atentia televiziunilor de stiri in mod gratuit ca sa mai filmeze nu stiu ce sectie care sta sa cada, conditii de igiena precare, eventual sa mai investigheze si vreo neregula legata de nu stiu ce licitatie si achizitie. Pai nu mai bine sa taci? Vorbind nu iti salvezi nici colegul si te trezesti din start ca intri in probleme.
6. Pentru ca aproape fiecare medic la un moment dat a primit o atentie, in bani sa nu, din partea unui pacient si de indata ce “scoate capul” sa isi exprime opinia se poate trezi oricand cu un pacient care sa zica “a, uite-l si p’asta, il stiu de asta toamna, ca i-am dat 100 lei cand am fost internat!”. Si e cam greu sa iesi sa iti aperi colegii cand si tu la randul tau te poti trezi tarat in propria poveste de tip cancan. Nu mai spun ca pacientul si acuzatiile sale nu pot fi demonstrate, presa si tv-ul oricum il vor crede pe el in defavoarea medicului. Nu e mai bine sa taci si in cazul asta? Ba da.
7. Pentru ca suntem in proportie de 90% oameni de bun simt care nu avem simtul penibilului si al pusului de poale in cap la emisiuni tarzii de noapte la tv, sau de circ in direct. Nu vrem decat sa ne facem meseria si sa fim lasati in pace, avem destule probleme si asa in a explica unui pacient in limbaj non-medical si in termeni cat mai putini tehnici un diagnostic pentru care in facultate inveti cel putin 1 an de zile incat sa ii intelegi toate mecanismele de declansare si manifestare. Nu mai spun de aplicarea unui tratament chirurgical la care pacientul ajunge in ultima faza dupa ce face turul magazinelor de tip Plafar fiindca nu are incredere in medic, mergand pe principiul “asta vrea sa imi ia banii cu operatia lui”. Nu suntem facuti pentru televiziunea de scandal fiindca suntem oameni seriosi.
Poate ca mai sunt si alte motive dar cred ca le-am bifat pe cele mai importante.
Or sa imi sara multi in cap sa imi dea exemple de medici corupti, incompetenti, si eu la randul meu voi fi acuzat ca le iau partea. Si e in regula, sunt obisnuit cu asta, mereu aud aceeasi placa din partea oamenilor care nu sunt in sistem. Trist este ca dinspre partea medicilor nu se va auzi nimic, din nou tacere.
Sursa: De ce medicii tac mereu
Autorul: Dr. Ștefan Gutue
