Sifilis [usmf]
Cuprins:
Introducere.
Sifilisul se clasifică în dobândit şi congenital. Sifilisul dobândit se divizează în sifilisul precoce şi cel tardiv. Sifilisul precoce include sifilisul primar, secundar şi latent recent (Centrele de Control al Maladiilor din SUA [CDC]: dobândit la 1 an precedent; Organizaţia Mondială a Sănătăţii [OMS]: dobândit la 2 ani precedenţi). Sifilisul tardiv: latent tardiv (CDC: dobândit la ≥ an precedent; OMS: dobândit la ≥2 ani precedenţi), terţiar, inclusiv gomos, cardiovascular şi neurosiilisul (sifilisul cardiovascular şi neurosifilisul uneori este clasificat drept sifilis cuaternar). Sifilisul congenital se divide în precoce (primii 2 ani de viaţă) şi tardiv (aparent mai târziu), care include stigmatele sifilisului congenital.
Diagnosticul.
Caracteristice clinice
Perioada de incubaţie: variază între 10-90 zile, care preced apariţia şancrului (sifilisul primar) în evoluţia simptomatică. Sifilisul secundar se dezvoltă peste 3-8 săptămâni după apariţia şancrului.
Sifilisul primar: o ulceraţie sau eroziune (şancru), de obicei însoţită de limfadenopatie regională. Ulceraţia (eroziunea) este solitară, indoloră cu fundul curat şi indurat, acoperită de o serozitate clară, fiind localizată în regiunea anogenitală. Ocazional şancrul apare atipic: multiplu, dureros, purulent, distructiv, extragenital (inclusiv balanita sifilitică Follmann). Orice ulceraţie anogenitală se consideră sifilitică dacă nu s-a demonstrat orice altă origine.
Sifilisul secundar: interesare multisistemică datorată bacteriemiei, cu posibilă recurenţe în al doilea an după infectare. Manifestările clinice: erupţie generalizată nepruriginoasă, cu afectarea frecventă a palmelor şi plantelor, condiloame late, leziuni cutaneo-mucoase, limfadenopatie generalizată. Mai rar: alopecia în placi; uveita anterioară (ex.: sifilis ocular, care de asemenea determină sclerita, irita, retinita, papilita, neurita optică); meningita; paralizia nervilor cranieni; hepatita; splenomegalia; periostita şi glomerulonefrita. Erupţiile pot fi pruriginoase, în particular la pacienţii de rasă neagră.
Sifilisul latent: teste serologice pozitive în lipsa manifestărilor clinice de infecţie treponemală. Se clasifică arbitrar în recent, dacă-i dobândit la <2 ani precedenţi, şi în tardiv, fiind dobândit la ≥2 ani precedenţi (conform clasificării OMS).
Sifilisul tardiv include:
– Sifilisul gomos: noduli / plăci sau ulcere tipice;
– Neurosifilisul: meningovascular, parenchimatos (pareza generală, tabes dorsalis), asimptomatic (lichid cefalorahidian [LCR] modificat patologic);
– Sifilisul cardiovascular: aortita (asimptomatică), anghina, regurgitaţia aortică, stenoza orificiului coronarian, aneurismul aortic (îndeosebi toracic).
Diagnosticul de laborator
Treponema pallidum din leziuni sau nodulii limfatici afectaţi în sifilisul precoce, este depistată prin:
– Microscopia în câmp întunecat.
– Test de imunofluorescenţă directă – în cazul leziunilor bucale sau altor leziuni unde e posibilă contaminarea cu treponeme comensale.
– Reacţia de polimerizare în lanţ (PCR).
Serodiagnosticul sifilisului include:
– Teste reaginice (teste cardiolipinice / netreponemice): Venereal Disease Research Laboratory test (VDRL), Rapid Plasma Reagin test (RPR) şi variante ale acestora (inclusiv reacţia de microprecipitare [RMP], reacţia Wasserman [RW]).
– Teste specifice (teste treponemale): test de hemaglutinare pentru T. pallidum (TPHA – T. pallidum haemagglutination assay), test de microhemaglutinare pentru T. pallidum (MHA-TP – microhaemagglutination assay for T. pallidum), test de aglutinare corpusculară a T. pallidum (TPPA – T. pallidum particle agglutination test), test de imunofluorescenţă indirectă (FTA-abs test – fluorescent treponemal antibody absorption test), reacţia imunoenzimatică treponemală (EIA/IgG (e.g. Captia) – treponemal enzyme immunoassay), test IgG imunoblot (IgG immunoblot test for T. pallidum).
– Teste specifice pentru anticorpii IgM anti-T. pallidum: 19S-IgM-FTA-abs test, IgM-immunoblot pentru T. pallidum, testul anti-T.pallidum IgM-anticorpi folosind metoda imunoenzimatică EIA (Captia EIA). Indicaţiile pentru testarea anticorpilor IgM anti-T.pallidum sunt sifilisul congenital şi infecţia recentă.
Testele de screening preliminar (teste de triaj):
– În Republica Moldova testul screening este RMP.
– TPHA, MHA-TP sau TPPA sunt cele mai utile teste pentru un screening solitar. Uneori adiţional se efectuează VDRL, RW şi RPR.
– Testul EIA/IgG este un test alternativ de screening (triaj).
– Testul FTA-abs sau EIA-IgM poate fi aplicat în calitate de primul test, atunci când este suspectat sifilisul primar, acesta fiind pozitiv în 70-90% cazuri.
Testele ce confirmă diagnosticul în cazul unui test de screening pozitiv:
– În Republica Moldova testul de confirmare este TPHA sau EIA.
– De regulă testul EIA treponemal sau testul FTA-abs (ex.: alt test treponemal, TPHA dacă EIA e folosit pentru screening, EIA dacă TPHA e folosit pentru screening).
– Testul IgG-immunoblot pentru T. pallidum dacă testele: TPHA/MHA-TP şi/sau testul FTA-abs se suspectă a fi fals-pozitive.
– Întotdeauna se vor repeta testele pozitive pentru a confirma rezultatele.
Testele pentru estimarea activităţii serologice a sifilisului şi monitorizarea eficacităţii tratamentului:
– În Republica Moldova testul de monitorizare este RMP sau RW cantitativ.
– Testul VDRL sau testul RPR.
Diagnosticul de laborator: serodiagnosticul fals-negativ în
sifilis
– Testul reaginic (cardiolipinic) poate fi fals-negativ în sifilisul secundar datorită fenomenului de “prozonă” din cauza utilizării serului nediluat.
– Testul reaginic (cardiolipinic) temporar negativ a fost raportat ocazional în sifilisul secundar şi la pacienţii cu HIV-infecţie concomitentă (devine pozitiv la testare succesivă).
Diagnosticul de laborator: serodiagnosticul fals-pozitiv în sifilis
– Testele reaginice (cardiolipinice / netreponemice) fals-pozitive pot fi divizate în acute (6 luni) şi cronice (≥6 luni). Testele fals-pozitive acute pot fi întâlnite în sarcină,perioada post-vaccinală, infarct miocardic recent şi în multe maladii infecţioase febrile. Testele fals-pozitive cronice pot fi întâlnite la pacienţii cu administrare parenterală de medicamente, cu maladii autoimune, lepră, patologie hepatică şi vârstă senilă. Ocazional pot fi obţinute teste treponemale fals-pozitive (testul FTA-abs mai frecvent decât TPHA/MHA-TP) întâlnite în bolile autoimune, infecţia HIV şi sarcină şi pot fi excluse prin testul IgG immunoblot pentru T.pallidum.
– Serodiagnosticul fals-pozitiv în sifilis (treponemal şi cardiolipinic / netreponemal) poate fi prezent în treponematozele endemice şi borelioză. Treponematozele sunt cauzate de bacterii din grupul spirochetelor, care include Borrelia, Spirochaeta, Leptospira, Cristispira şi Treponema, ca exemplu:
– T.pallidum (sifilisul veneric şi sifilisul endemic)
– T.pertenue (framboesia / granulomul tropical)
– T.carateum (pinta).
Anticorpii în treponematozele endemice cum ar fi sifilisul endemic, framboesia şi pinta nu pot fi deosebiţi de anticorpii induşi de către T.pallidum. O persoană cu reacţii serologice pozitive pentru sifilis venită dintr-o ţară cu treponematoze endemice ar fi cazul să fie investigată şi tratată pentru sifilis în scop de precauţie, dacă nu a fost tratată adecvat de sifilis anterior.
– Serodiagnosticul fals-pozitiv în sifilis cauzat de spirocheta Borrelia burgdorferi rezultă din relaţia antigenică dintre T.pallidum şi B.burgdorferi, întrucât ambele sunt spirochete. Aceasta s-ar putea evita prin preincubaţia de rutină cu T.phagedenis. Reacţiile fals-pozitive treponemale frecvent apar totuşi în testul FTA-abs. În prezent, astfel încât genomul T.pallidum a fost reconstituit complet, un nou test mult mai specific pentru T.pallidum ar putea fi produs.
– Serodiagnosticul fals-pozitiv în sifilis determinat de sarcină:
– Reacţiile cardiolipinice / netreponemice şi treponemice fals-pozitive pot apărea în sarcină; în cazul testelor treponemice doar FTA-abs este singurul test cu aparenţă eventuală fals-pozitivă.
– Dacă o gravidă a fost adecvat tratată de sifilis anterior sarcinii curente, atunci nu există argumente raţionale în favoarea aşa-numitului tratament de siguranţă (profilactic). Dacă există posibilitatea unei noi infecţii sifilitice şi se impune controlul repetat al partenerului sexual sau în cazul nesiguranţei în terapia adecvată precedentă, nu ar fi cazul unei ezitări spre a iniţia tratamentul profilactic.
Managementul.
Generalităţi
– Nivelul treponemicid de antibiotic trebuie obţinut în ser, precum şi în LCR în caz de neurosifilis. Se consideră treponemicid nivelul de penicilină >0,018 mg/l, care e substanţial mai mic decât nivelul de concentraţie maximală eficace in vitro, acesta fiind cu mult mai înalt (0,36 mg/l).
– Durata concentraţiei treponemicide de antibiotic ar trebui să fie cel puţin de 7-10 zile ca să cuprindă un număr de cicluri de diviziune a treponemelor (30-33 ore) în sifilisul precoce cu un interval subtreponemicid de nu mai mare decât 24-30 ore. Durată mai lungă de tratament se cere odată cu prelungirea duratei infecţiei (mai multe recidive s-au observat după cure scurte de tratament în stadiul respectiv), posibil din cauza vitezei mai mici de diviziune a treponemelor în sifilisul tardiv. S-a demonstrat că treponemele persistă în ciuda tratamentului aparent reuşit. Semnificaţia acestei descoperiri nu este pe deplin elucidată.
– Benzatin benzilpenicilina (benzilpenicilină cu acţiune prelungită) în doza de 2,4 mln unităţi asigură penicilinemia treponemicidă pe parcurs a 3-4 săptămâni (21-23 de zile). Prin tratamentul parenteral zilnic cu procain penicilină un “hotar de siguranţă” se obţine administrându-se cure cu durata de 10-14 de zile în sifilisul precoce şi 10-21 de zile în sifilisul tardiv. Totuşi, studiile acumulate de supraveghere riguroasă a manifestărilor clinice nu sunt suficiente pentru a determina doza şi durata optimă de tratament cu antibiotice de acţiune prelungită, inclusiv şi în cazul penicilinei, care a fost pe larg utilizată.
– Recomandaţiile se bazează preponderent pe rezultatele de laborator, receptivitatea biologică, considerentele practice, opinia experţilor, studiile clinice şi experienţa clinică acumulată.
– Penicilino-terapia parenterală comparativ cu administrarea orală în general este tratamentul de elecţie, deoarece tratamentul parenteral oferă o biodisponibilitate garantată. Totuşi, o opţiune este fenoximetilpenicilina (fenoxymethylpenicilline) şi amoxicilina (amoxicillin) administrată oral în combinaţie cu probenecid, rezultând concentraţii treponemicide ale penicilinei în LCR.
– Antibioticele non-penicilinice care au fost evaluate sunt tetraciclinele, inclusiv doxiciclina, fiind cea mai preferabilă tetraciclina datorită penetraţiei în LCR, şi eritromicina, toate administrate oral. Eritromicina este mai puţin eficace şi nu penetrează bariera hematoencefalică, precum şi cea placentară. Schemele moderne antitreponemale includ azitromicina orală şi intramusculară sau ceftriaxona intravenoasă. Ultima are o penetraţie bună în LCR. Şi totuşi, mai multe date sunt necesare înainte de a fi recomandate general fiecare din ele, cu toate acestea ambele sunt de preferat faţă de eritromicină şi tetraciclină.
– Este important răspunsul imun al gazdei, aşa încât 60% din pacienţii netrataţi nu mai dezvoltă în continuare complicaţii tardive. Implicarea LCR este frecventă în sifilisul precoce. Cu toate că atât benzatin penicilina, cât şi procain penicilina parenterală conform protocoalelor standard nu ating nivele treponemicide în LCR, prevalenţa sifilisului tardiv incluzând şi neurosifilisul rămâne joasă, ceea ce indică eficacitatea tratamentului şi sugerează rolul esenţial al răspunsului imun al gazdei în sifilisul precoce. Totodată, sunt date despre unele eşecuri în tratamentul standard cu benzatin penicilină parenterală la gravide.
– Benzatin penicilina (Penidural®, Retarpen®, Extencilline®) este pe larg utilizată din cauza accesibilităţii în întrebuinţare. Folosirea lidocainei ca parte a solventului reduce durerea la injecţie şi ar putea îmbunătăţi complianţa. Complianţa cu injecţiile intramusculare zilnice de procain penicil
ină a fost recunoscută. Cu toate că ambele peniciline sunt în aparenţă eficace în scheme parenterale pentru tratamentul sifilisului precoce şi tardiv, aceste scheme încă nu au fost studiate în mod comparativ. Nu au fost comparate nici penicilina intravenoasă cu procain penicilina parenterală asociată cu probenecid oral în tratamentul neurosifilisului. Schema optimă de tratament a sifilisului la gravide nu este încă stabilită. Valoarea exactă a răspunsului titrului seric al testelor cardiolipinice / netreponemice niciodată n-a fost pe deplin elucidată; nu există standarde universal acceptate de vindecare sau eşec terapeutic sub aspectul răspunsului serologic. Orişicum, comparativ cu era pre-penicilinică, controlul sifilisului este excelent în ultimii 50 de ani. Complicaţiile tardive ale sifilisului şi/sau eşecurile în tratament sunt neobişnuite, chiar şi la pacienţii cu HIV-infecţie concomitentă, fapt ce indică că schemele de tratament utilizate în prezent sunt cu adevărat adecvate.
– Riscul unui bolnav de sifilis cu HIV-infecţie concomitentă de a suporta o evoluţie mai agresivă cu neurosifilis (precoce), sifilis ocular, eşec în tratament şi recidivă pare să fie puţin mai mare. De aici, consecinţele: (a) testul la HIV-anticorpi trebuie propus întotdeauna pacienţilor cu sifilis la orice etapă până a fi trataţi adecvat, deoarece starea de HIV-infecţie poate afecta tactica de diagnostic, supraveghere şi mai rar de tratament; (b) supravegherea minuţioasă post-tratament a bolnavilor de sifilis cu HIV-infecţie concomitentă şi efectuarea examenului LCR la 2 ani după tratamentul sifilisului precoce, precum şi la etapa iniţială de diagnostic a unui pacient HIV-infectat cu sifilis latent tardiv sau cu sifilis latent de durată neprecizată.
Scheme de tratament recomandate în sifilisul precoce (primar, secundar şi latent recent dobândit < 2 ani precedenţi)
Opţiuni terapeutice de elecţie:
– Benzatin benzilpenicilina (Retarpen®, Extencilline®) în 2 doze săptămânale a câte 2,4 mln unităţi, intramuscular (IM), (câte 1,2 mln unităţi în fiecare fesă), fiind efectuate în ziua 1-a şi a 8-a. În Ghidul European tratamentul sifilisului precoce se reduce la o singură doză de 2,4 mln unităţi de benzatin penicilina (Penidural®). Folosirea soluţiei de lidocaină ca solvent va reduce disconfortul produs la injectare.
– Procain penicilina 600 000 unităţi IM, doză zilnică, pe parcurs a 10-14 zile. Unii medici recomandă o doză majorată de procain penicilină (1,2 mln unităţi), la sigur pentru pacienţii mai obezi (ex.: 80-100 kg).
– Benzilpenicilina 1 mln unităţi, IM, 4 ori/zi, pe parcurs a 10-14 zile. În Ghidul European se recomandă benzilpenicilina 1 mln unităţi, IM, zilnic, 10-14 zile.
Alergie la penicilină sau refuzul la tratamentul parenteral:
– Doxiciclina 200 mg zilnic (100 mg de două ori pe zi sau 200 mg în doză unică) în decurs de 14 zile
– Tetraciclina 500 mg de patru ori pe zi în decurs de 14 zile
– Eritromicina 500 mg de patru ori pe zi în decurs de 14 zile
– Alte opţiuni: azitromicina 500 mg o dată pe zi timp de 10 zile, ceftriaxona 250-500 mg IM o dată pe zi timp de 10 zile.
Scheme de tratament recomandate în sifilisul latent tardiv (dobândit ≥2 ani precedenţi sau de durată neprecizată), cardiovascular şi sifilisul gomos.
Opţiuni terapeutice de elecţie:
– Benzatin benzilpenicilina (Retarpen®, Extencilline®) în 3 doze săptămânale a câte 2,4 mln unităţi, IM, (câte 1,2 mln unităţi în fiecare fesă), efectuate în zilele a 1-a, a 8-a şi a 15-a. În Ghidul European – Penidural® în acelaşi dozaj. Folosirea soluţiei de lidocaină ca solvent va reduce disconfortul produs la injectare
– Procain penicilina 600 000 unităţi IM, doză zilnică, pe parcurs a 17-21 zile. Unii medici recomandă o doză majorată de procain penicilină (1,2 mln unităţi), la sigur pentru pacienţii mai obezi (ex.: 80-100 kg)
– Benzilpenicilina 1 mln unităţi, IM, 4 ori/zi, pe parcurs a 21 zile. În Ghidul European se recomandă benzilpenicilina 1 mln unităţi, IM, zilnic, 21 zile.
– Alergie la penicilină sau refuzul la tratamentul parenteral:
– Doxiciclina 200 mg zilnic (100 mg de două ori pe zi sau 200 mg în doză unică) în decurs de 21-28 de zile
– Tetraciclina 500 mg de patru ori pe zi în decurs de 28 de zile
– Eritromicina 500 mg de patru ori pe zi în decurs de 28 de zile.
Scheme de tratament recomandate în neurosifilis şi sifilisul ocular
– Tratamentul de elecţie trebuie să reprezinte acele scheme de tratament care asigură nivele treponemicide a antibioticului în LCR. Opţiunile existente sunt terapia intravenoasă (IV), intramusculară (IM) sau orală cu probenecid. Date comparative cu privire la aceste modalităţi lipsesc.
– Sunt date controversate referitor la eficienţa nivelului penicilinic treponemicid în LCR obţinut prin administrarea combinată a procain penicilinei plus probenecid. Este discutabilă afirmaţia că nivelul penicilinei în LCR creşte în detrimentul nivelului tisular al sistemului nervos central (SNC), deoarece atât nivelul penicilinei în LCR, cât şi în ţesutul SNC este, de fapt, mai înalt cu probenecid decât în lipsa acestuia, totuşi fiind maximal în LCR. Experienţa obţinută în Marea Britanie în tratamentul neurosifilisului prin administrarea combinată a procain penicilinei plus probenecid până în prezent a fost pozitivă. Cu toate acestea disponibilitatea probenecidului rămâne o problemă.
– În sifilisul ocular, inclusiv uveita sifilitică de scurtă durată, tratamentul eficace poate fi realizat cu benzatin penicilina parenterală, dar la pacienţii cu atingere oculară gravă (sifilisul ocular este frecvent asociat cu neurosifilisul simptomatic / asimptomatic) sau de lungă durată (cu pronostic de orbire), este de preferat schema de tratament pentru neurosifilis.
Terapia de elecţie:
– Benzilpenicilina 12-24 mln unităţi, IV, zilnic, a câte 2-4 mln unităţi fiecare 4 ore, timp de 10-21 zile
– Benzilpenicilina 0,15 mln unităţi/kg/zi, IV, divizată în 6 doze (fiecare 4 ore), timp de 10-14 zile.
– Procain penicilina 1,2-2,4 mln unităţi, IM, zilnic, plus probenecid 500 mg, per os, de 4 ori pe zi, ambele timp de 10-21 zile.
Alergie la penicilină sau refuzul la tratament parenteral:
– Doxiciclina 200 mg de 2 ori pe zi timp de 28-30 zile.
Monitorizarea post-terapeutică
Examinarea repetată a LCR va fi efectuată nu mai devreme de 1-2 ani după tratamentul neurosifilisului, nu şi dacă survin perturbări clinice. Dacă se va efectua mai devreme, spre exemplu la a 3-a sau a 6-a lună, modificările neimportante ale LCR sau chiar sugestive pentru o agravare, datorită aşa-numitului răspuns paradoxal, pot determina o confuzie nedorită. În neurosifilisul menin
govascular numărul de celule mononucleare în LCR la general se normalizează mai rapid (în 6-12 luni) decât în neurosifilisul parenchimatos (în 1-2 ani). Cum a fost menţionat mai sus, numărul de celule mononucleare în LCR şi IgM-indexul trebuie să se normalizeze în termenul de 1-2 ani, în timp ce coeficientul albuminei, IgG-indexul şi TPHA-indexul poate persista patologic deviat, iar testele VDRL sau RW să rămână pozitive în LCR.
SITUAŢII SPECIALE
Sarcina
La gravidele cu sifilis precoce netratat în 70-100% cazuri va fi infectat şi fătul, naşterea de făt mort survenind în 1/3 din cazuri. Opţiunile terapeutice de elecţie în tratamentul sifilisului precoce (dobândit în <2 ani precedenţi):
– Benzatin penicilina (Retarpen®, Extencilline®) în 2 doze săptămânale a câte 2,4 mln unităţi IM (în fiecare fesă câte 1,2 mln unităţi) în zilele a 1-a şi a 8-a. În Ghidul European – Penidural® în acelaşi dozaj.
Procain penicilina 600 000 sau 1,2 mln unităţi IM zilnic timp de 10-14 zile.
Alergie la penicilină:
– Hiposensibilizarea la penicilină, urmată de tratamentul de elecţie (când procedura antişoc este disponibilă în volum deplin).
– Opţiuni alternative:
– Azitromicina, 500 mg, per os, o dată pe zi timp de 10 zile (raportată în analiza Cochrane pentru tratamentul infecţiei chlamidiene la gravide). Cu toate acestea publicaţii cu privire la inofensivitatea administrării în sarcină nu există.
– Ceftriaxona, 250-500 mg, IM, zilnic timp de 10 zile (poate fi administrată în sarcină). Cu toate că publicaţii cu privire la inofensivitatea administrării în sarcină nu există.
– Sunt consideraţii cu privire la tratamentul repetat a mamelor cu doxiciclină după naştere.
Profilaxia sifilisului congenital prin monitorizare serologică pe parcursul sarcinii şi tratamentul neo-natal profilactic:
– În Republica Moldova sunt recomandate cel puţin 3 examinări de monitorizare serologică – în prima jumătate (12-14 săptămâni), în a doua jumătate a perioadei de sarcină (20-24 săptămâni), precum şi nemijlocit la naştere.
– În SUA monitorizarea serologică se recomandă astfel: (a) controlul iniţial în sarcină; (b) la 28 săptămâni de gestaţie; (c) la naştere, dacă există riscul înalt pentru sifilisul congenital. În Federaţia Rusă această monitorizare se recomandă la: (a) controlul iniţial în sarcină; (b) la 21 săptămâni de gestaţie; (c) la 36 săptămâni de gestaţie.
– Toţi nou-născuţii de la mame sero-pozitive trebuie trataţi cu o singură doză de benzatin penicilină de 50 000 unităţi/kg IM, indiferent dacă mama a fost sau nu tratată pe parcursul sarcinii.
Sifilisul congenital
Diagnosticul
Infecţia congenitală confirmată:
– T. pallidum evidenţiată prin microscopia în câmp întunecat, microscopia imuno-fluorescentă, PCR sau prepararea specifică a mostrelor pentru examinarea histopatologică, de exemplu, din leziunile cutanate, ombilic, placentă sau material de la autopsie.
Infecţia congenitală presupusă:
– Nou-născut mort cu testul treponemal pozitiv pentru sifilis
– Copiii care au testul treponemal pentru sifilis pozitiv în combinaţie cu cel puţin unul din criteriile:
– Rinită persistentă, condiloame late, osteită, periostită, osteocondrită, ascită, leziuni cutaneo-mucoase, hepatită, hepatosplenomegalie, glomerulonefrită, anemie hemolitică
– Devieri radiologice ale oaselor tubulare, sugestive pentru sifilis congenital
– Test VDRL sau RW pozitiv în LCR
– Majorare de 4 ori şi mai mult a titrului testelor TPHA/MHA-TP în serul copilului faţă de cel al mamei (ambele colectate simultan la naştere)
– Majorare de 4 ori şi mai mult a titrului testelor cardiolipinice / netreponemice pe parcursul a 3 luni după naştere
– Teste pozitive 19S-IgM-FTA-abs, EIA-IgM şi/sau IgM-imunoblot pentru T. pallidum în serul copilului
– Mamă cu sifilis confirmat pe parcursul sarcinii, dar care n-a fost tratată adecvat atât până la, cât şi în timpul sarcinii.
– Copil >12 luni cu testul serologic treponemal pozitiv pentru sifilis.
Sifilis congenital tardiv cu stigmate:
– Cheratită interstiţială, articulaţiile Clutton, incisivii Hutchinson, molari în formă de dudă, palatul dur înalt, ragade, surditate, bosse frontale, protuberanţa mandibulei, nas în şa, îngroşarea articulaţiei sterno-claviculare, hemoglobinurie paroxismală la frig, manifestări neurologice sau gomoase.
– Testele serologice pot fi negative la feţii infectaţi în ultimul trimestru de sarcină şi ar trebui repetate. Când mama este tratată pe parcursul trimestrului trei de sarcină, tratamentul poate fi inadecvat pentru făt şi atunci posibilitatea evoluţiei sifilisului congenital se va păstra.
Investigaţii
– Testul VDRL, TPHA/MHA-TP (cantitativ), IgM antitreponemală (testul 19S-IgM-FTA-abs şi/sau IgM-imunoblot ori EIA-IgM) din sângele fătului, preluat nu din cordonul ombilical, deoarece pot rezulta teste fals-pozitive şi fals-negative.
– Sângele: hemo-leucograma completă, probele hepatice, electroliţii, albumina, IgG, IgM.
– LCR: celulele, albumina, IgG, IgM, testul TPHA, testul VDRL, RMP sau RW.
– Radiografia oaselor tubulare lungi.
– Investigaţia oftalmologică în caz de indicaţii.
Opţiuni terapeutice
– Benzilpenicilina 150 000 unităţi/kg, IV zilnic (administrată în 6 doze, fiecare 4 ore) timp de 10-14 zile
– Procain penicilina 50 000 unităţi/kg IM zilnic timp de 10-14 zile
– Dacă LCR este normal: benzatin penicilina 50 000 unităţi/kg IM (doză unică).
Pacienţii HIV-infectaţi
Consideraţii generale
– Testele serologice pentru sifilis la pacienţii cu co-infecţie HIV sunt în general demonstrative pentru stabilirea diagnosticului de sifilis şi pentru evaluarea răspunsului terapeutic.
– Au fost raportate teste fals-negative şi fals-pozitive, precum şi apariţia întârziată a seroreactivităţii la aceşti bolnavi.
– La indivizii HIV-infectaţi cu clinică suspectă pentru sifilis şi serologie repetat negativă la sifilis, se recomandă să se efectueze alte teste diagnostice, aparte de cele de triaj preliminar sau screening, de exemplu: examenul histologic, imuno-fluorescent sau PCR a bioptatului dintr-o leziune clinic suspectă şi microscopia directă în câmp întunecat a exsudatului
din leziuni sifilitice recente pentru depistarea spirochetelor.
– Pacienţii HIV-infectaţi cu sifilis precoce prezintă risc crescut de atingere neurologică şi oculară şi o rată mai mare de eşec terapeutic cu benzatin penicilină, manifestând mai frecvent şi recidiva serologică. În acest context, este importantă supravegherea atentă a acestor bolnavi.
– Se recomandă examinarea LCR:
– Ca component esenţial al programului diagnostic la pacienţii HIV-infectaţi cu sifilis latent tardiv sau sifilis latent de durată neprecizată (vezi mai sus în text).
– Peste 2 ani după tratamentul sifilisului precoce (pacienţilor non-HIV nu se recomandă).
Tratamentul sifilisului la pacienţii cu HIV-infecţie concomitentă.
– Tratamentul se va indica asemeni celui pentru pacienţii neinfectaţi cu HIV.
Notă (1): Supravegherea documentată este esenţială (vezi mai sus şi la monitorizare post-terapeutică).
Notă (2): În Marea Britanie, unde neurosifilisul este de obicei tratat ambulator cu procain penicilină IM plus probenecid oral, s-a propus ca pacienţii HIV-infectaţi cu sifilis să fie trataţi conform schemei menţionate pentru prevenirea dezvoltării neurosifilisului. Cu toate acestea, date convingătoare pentru această tactică terapeutică nu există.
Reacţiile la tratament
– Pacienţii trebuie avertizaţi despre posibilele reacţii la tratament. În sala de proceduri se vor asigura condiţiile necesare resuscitării.
Reacţia Iarisch-Herxheimer
– Un puseu acut febril cu cefalee, mialgii, frisoane, care se reduce în 24 ore.
– Frecventă în sifilisul precoce, dar de obicei lipsită de importanţă doar dacă nu se produce la etapa neurosifilisului, sifilisului ocular sau în sarcină, când poate cauza distress sindromul fătului şi naştere prematură.
– Neobişnuită pentru sifilisul tardiv, dar poate fi deosebit de gravă, punând viaţa în pericol, în cazul când sunt afectate structurile de importanţă vitală (de exemplu: vasele coronariene, laringele, sistemul nervos).
– Episodul febril poate fi anihilat cu prednisolon, administrarea acestuia însă fiind neraţională pentru ameliorarea inflamaţiei locale. Totodată, acest tratament a fost raportat în cazul deteriorării clinice severe în sifilisul precoce cu neurită optică şi uveită. Deoarece sub acestea condiţii steroidul este folosit în conduita terapeutică per se, plauzibilitatea biologică ar sugera că poate fi de folos.
– Tratamentul sistemic cu un blocator al factorului de necroză tumorală (TNF) poate fi mult mai eficient decât tratamentul sistemic cu un corticosteroid.
– Conduita terapeutică:
– Se recomandă regimul de staţionar, dacă există afectarea cardio-vasculară sau neurologică (inclusiv neurita optică)
– Prednisolon 10-20 mg de 3 ori pe zi timp de 3 zile, începând tratamentul anti-treponemal peste 24 ore după startul prednisolonului
– Antipiretice.
Reacţia la procaină (procain-psihoza, procain-mania, sindromul Hoigné).
– Apare în cazul injecţiei intravenoase accidentale de procain penicilină; poate fi minimizată prin “tehnica de aspiraţie” a injecţiei.
– Caracterizată prin frică de eminenţa morţii, poate cauza halucinaţii sau convulsii imediat după injecţie. Durează mai puţin de 20 de minute.
– Conduita terapeutică:
– Excluderea anafilaxiei
– Calmarea verbală, la necesitate imobilizarea
– Diazepam per rectum/IV/IM în caz de convulsii.
Şocul anafilactic:
– Trebuie asigurate condiţiile de resuscitare în caz de şoc anafilactic, penicilina fiind una dintre cele mai frecvente cauze ale anafilaxiei.
– Conduita terapeutică:
– Epinefrină (adrenalină) 1:1000 IM 0,5 ml, urmată de:
– Antihistaminice IM/IV, de exemplu: clorfeniramină 10 mg
– Hidrocortizon IM/IV 100 mg.
Managementul partenerilor.
– Toţi pacienţii cu sifilis vor fi informaţi despre necesitatea identificării partenerilor săi, educaţia pentru sănătate, profilaxia ITS şi anunţarea oricărui tratament în anamneză
– Cu toate că diviziunea sifilisului latent în precoce şi tardiv este utilă pentru tratament şi identificarea partenerului, folosirea acestei clasificări va fi problematică pentru supraveghere, aşa încât, conform unui studiu, un număr substanţial de pacienţi cu sifilis tardiv (incluzând sifilisul latent cu durată neconcretizată) consideraţi ipotetic necontagiosi, s-au dovedit a fi cazuri de sifilis latent precoce considerate contagioase
– Recidiva sifilisului secundar poate survine în decurs de 2 ani de la infectare, astfel sifilisul se consideră a fi contagios pe parcursul a 2 ani de la contracararea acestei infecţii
– Identificarea partenerilor necesită eforturi din partea societăţii pentru a reduce incidenţa maladiei, ridicând responsabilitatea etică pentru combaterea reţelelor cu risc de contaminare. În ciuda programelor de identificare a partenerilor, rezultatele pot fi insuficiente şi sifilisul rămâne o problemă de sănătate publică având o morbiditate importantă
– În cazul pacienţilor cu sifilis primar, vor fi notificaţi partenerii sexuali pe parcursul a ultimelor 3 luni, deoarece perioada de incubaţie poate dura până la 90 de zile. În cazul pacienţilor cu sifilis secundar cu recidive clinice sau cu sifilis latent precoce, notificarea partenerilor va acoperi perioada a 2 ani precedenţi
– Pacienţii cu sifilis precoce vor infecta estimativ 46-60% dintre partenerii săi sexuali, inclusiv şi partenerele gravide
– Trebuie iniţiat tratamentul epidemiologic imediat pentru partenerii sexuali (în special pentru gravide) fără manifestări clinice şi serologie pozitivă, în cazul când din momentul contactului au trecut mai puţin de 3 luni (Ghidul CDC din SUA; Ghidul Britanic; Ghidul Federaţiei Ruse) cu excepţia partenerilor apţi să se prezinte regulat pentru excluderea sifilisului prin intermediul examinărilor clinice şi serologice:
– Benzatin benzilpenicilină, doză unică de 2,4 mln unităţi, IM, divizată a câte 1,2 mln unităţi în fiecare fesă, sau
– Doxiciclină 200 mg, doză zilnică, în decurs de 14 zile, sau
– Azitromicină 1 g, doză unică.
– Testele serologice pentru sifilis trebuie efectuate la prima vizită şi repetate la 6 săptămâni şi 3 luni.
–
Monitorizarea post-terapeutica.
Controlul post-terapeutic pentru a verifica însănătoşirea şi a descoperi reinfectarea sau recidiva se obţine prin evaluarea răspunsului clinic şi serologic.
– În cazul sifilisului precoce, investigaţiile clinice şi serologice (testele cardiolipinice / netreponemice: RMP, VDRL, RPR sau RW) se vor efectua conform schemei: lunar pe parcursul următoarelor 3 luni după tratament, apoi la 6 şi 12 luni. Examinarea post-terapeutică a pacienţilor HIV-pozitivi trataţi pentru sifilis precoce va fi mai frecventă: la 1, 2, 3, 6, 9, 12, 18 şi 24 luni; se va finisa cu examinarea LCR:
– După un tratament adecvat al sifilisului precoce, titrul testelor cardiolipinice / netreponemice ar trebui să se micşoreze cu 2 trepte de diluţie (de 4 ori) timp de 6 luni (timp de 1 an pentru pacienţii HIV-infectaţi)
– Dacă nu se obţin rezultatele aşteptate, se administrează tratamentul adăugător: benzatin penicilină (Retarpen®, Extencilline®) în 3 doze săptămânale a câte 2,4 mln unităţi, IM, în zilele 1, 8 şi 15. În cazul unei eficacităţi clinice adecvate este admisă decizia unei abţineri de la tratamentul adiţional. Dacă însă răspunsul clinic a fost inadecvat sau imposibil de monitorizat, cum ar fi în sifilisul latent, se va decide în favoarea tratamentului adiţional.
– În cazul sifilisului tardiv (inclusiv cel latent) răspunsul serologic al testelor cardiolipinice / netreponemice este frecvent absent. La pacienţii cu sifilis latent tardiv imunocompetenţi (non-HIV infectaţi) cu testele cardiolipinice / netreponemice reactive, care rămân stabile în cel mai mic titru, monitorizarea ulterioară a tratamentului nu este în general indicată.
Recidiva clinică precoce are tendinţa de apariţie la nivelul oral şi anal.
O majorare cu mai mult de 2 trepte de diluţie (de 4 ori) a unui test cardiolipinic / netreponemic sugerează reinfecţia sau reactivarea.
Examinarea post-terapeutică a LCR trebuie efectuată peste 1-2 ani după tratamentul neurosifilisului.
Testele treponemale specifice pot rămânea pozitive pentru toată viaţa chiar şi după tratamentul adecvat; documentaţia corespunzătoare trebuie întocmită pentru a preveni tratamentul inutil.
Reinfecţia sau recidiva vor fi tratate repetat, preferabil în condiţii de supervizare (staţionar) pentru asigurarea complianţei terapeutice, iar partenerii sexuali vor fi remonitorizaţi.
Sursa: Elaborare metodică pentru studenții facultății Medicină Generală, USMF “Nicolae Testemițanu”.
