A fi sau a nu fi… în viață
Secția de Reanimare este ca o cameră de tranziție. Urmează transferul… ori în secție, ori la morgă cu un cearșaf pe cap.
Pereții de lângă ușa de la intrarea în secție sunt sprijiniți de oameni triști. Cineva tace, cineva vorbește în șoaptă. O femeie de vreo 60 de ani ține în mână o geantă din care se vede o sticlă cu apă plată. Mâna îi tremură. N-am îndrăznit s-o întreb ceva. Este suficient s-o privesc în ochi ca să-i înțeleg durerea. O altă femeie stă pe scaun cu un borcănel cu zamă călduță învelit cu grijă în câteva ștergare pentru a-l păstra cald. Absolut toți se uită atenți la mânerul ușii în așteptarea unui medic care să le aducă o noutate despre cineva care se află între viață și moarte.
Secția Reanimare. 100 de persoane în colectiv. Secția este dotată cu 23 de paturi, în condițiile în care zilnic, sunt îngrijiți și tratați 24-25 de pacienți. Într-un an, prin această secție trec aproximativ 2200 de pacieți. 20% din ei pierd lupta cu viața…
Medicii. Serioși. Mult prea serioși. Nicăieri n-am mai văzut medici care prin atitudinea și privirea lor să transmită atâta gravitate. Majoritatea sunt înalți, cu o pronunțată constituție atletică. Vorbeam cu ei și mă simțeam mică-mică.
– E ca și cum ai trăi pentru alții. Nu poți zâmbi, să fii fericit. Evident, te implici emoțional. Tot ce se întâmlă aici își lasă amprenta și în viața noastră de zi cu zi. După serviciu, când mergem la vreo întâlnire cu prietenii, ne vine cam greu să ne relaxăm. E nevoie de o perioadă de timp ca să te rupi de tot ce se petrece în secția de Reanimare.
Sincronizare. Medicul și asistenta stau aplecați deasupra pacientului și discută ceva. La căpătâi stă masa cu multe instrumente.
– Foarfeca! – și ea i-o întinde înainte ca el să rostească până la sfârșit cuvântul, parcă citindu-i gândurile.
– Tifon!
– Plasture!
– Ține aici…
Cu atenție și grijă, cu o mână îi ține fixată bărbia, cu cealaltă fruntea. Medicul face o mișcare și se aude un sunet șuierat, puternic, ca o expectorare. După care…liniște…
– I-am scos traheostoma, un tub care permite bolnavului să respire fără să-și folosească nasul sau gura. Gata, respiră singur…
Terapie Intensivă. 152 de persoane în colectiv, 13 săli de operație, 12 paturi de terapie intensivă. Într-un an, prin această secție trec aproximativ 2 200 de pacieți. Zilnic, sunt tratați de la 12 până la 24 de pacienți.
– Pacienții de la terapie intensivă nu-și amintesc perioada în care au stat la noi în secție. Colegii medici care ajung să activeze în așa subdiviziuni, descoperă medicina din alt unghi. Dacă tu nu te afli aici, nu ai cum să știi ce se petrece în acest teatru de viață…
Grijă. Fiecare procedură sau mișcare a medicului sau asistentei sunt atât de atente și grijulii, încât eu, uitându-mă dintr-o parte, înțeleg toată profunzimea frazei:
”Vă rog să aveți încredere în noi. Facem tot posibilul…”
Reanimare și Terapie Intensivă. Două secții în care medicii luptă petru viață. Uneori, pacienții pierd lupta…
– Înainte de a ieși în coridor ca să anunț rudele despre decesul persoanei dragi, îmi trebuiesc vreo 5 minute ca să mă calmez, să-mi liniteșc emoțiile. Apoi ies și… Este foarte greu…
– Care sunt primele cuvinte pe care le rostiți atunci când deschideți ușa și îi vedeți?
– ” Îmi pare rău…”. După ce se liniștesc, după ce trece prima undă de șoc, prima lor întrebare este dacă a murit cu lumânare. Suntem creștini…nu știu dacă respectăm codul deontologic medical, dar… avem lumânări în secție.
Articolul în întregime: Reportaj – ”A fi sau a nu fi…în viață”
Autorul: Violeta Colesnic
Sursa: MedNews.md
