Juramantul lui Hippocrate nu-i juramantul unui sinucigas

Sursa:  Jurământul lui Hippocrate nu-i jurământul unui sinucigaș!
 Autorul:  Otilia Tiganas

Mulți pacienți sătui de sistem, de guverne, de bălbăielile informatice, secătuiți de banii pretinși de medicul curant, ciubucuri – mite – malpraxis, ignorați, văzuți superficial și neasumat cu parafa etc, fac referire, atunci când lovesc în breasla noastră, la respectarea jurământului pe care l-am depus la terminarea facultății. El se cheamă „Jurâmântul lui Hippocrate”. Iată-l mai jos, citiți-l atent, l-am depus și eu – acest jurămînt. Iar la capăt, vă invit la o analiză proprie asupra semnificației lui.

Jurământul lui Hippocrate (el are și o formă modernă, adaptată peste ani, dar respectiva formă nu mai e semnată de Hippocrate. Deci nu se pune.

„Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea:

1. Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit.

2. Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia.

3. Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență.

4. Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv.

5. Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața.

6. Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie.

7. În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține departe de orice acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi.

8. Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.

9. Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.

L-am pieptănat cuvânt cu cuvânt, SINCER, încercând să-mi reamintesc EXACT ce am jurat, fiindcă de atunci au trecut 30 de ani.

Astfel că pot arăta, cu textul în față, ce NU am jurat.

1. Nu am jurat să lucrez fără ca munca mea să fie plătită. Adaptat secolului nostru, așadar, nu am jurat să pun egal între profesiunea de medic și sistemele naționale de protecție socială. Sunt printre puținii medici care recunoaște deschis că a ales drumul spre această profesie, (eu avâd 14 ani când am decis-o): o dată la sfatul tatei – și a doua, ca să trăiesc mai bine decât un “operator mase plastice” la o multinațională. Îmi iubesc pacienții, sătenii și meseria. Rău de tot îi iubesc. Totuși am început anatomia anului întâi, fără să știu încă ce înseamnă medicina. Fără să știu cât/dacă o să-mi placă, dar convinsă că un medic câștigă bine.

DECI!! refuz să susțin, (așa cum ar face-o un candidat la alegeri mimând evlavia-n biserică), că nu aștept să-mi cumpăr un parfum original, bun, din această muncă. Că mă mulțumesc cu pita zilnică, parizerul, cele zece ouă și apa minerală. Și măcar admirați faptul că nu mint!

2. Nu am jurat să ies din menirea de medic: (examen clinic + diagnostic + tratament), în cea de contabil, fiscalist, specialist în informatică, femeie de serviciu, jurist, avocat, tractorist, sculer matrițer, croitoreasă sau asistent medical.

3. Nu am jurat să ignor sistemul de asigurări de sănătate din țara mea, atunci când el încalcă principiile jurământului. Deci punctul al treilea devine discutabil.

4. Am jurat să nu-mi depășesc competența, vezi punctul al șaselea. Așadar nici nu voi opera apendicita acută la Hășmaș, sau “piatra din bășică”la Beliu, dar nici nu mă voi erija în “specialist urgențe” la țară, eu fiind “specialist medic de familie”. Nu specialist urgențe, nici chirurg, nici ortoped. Pentru urgențe – statul finațează structuri speciale în așteptare, specializate și dotate- salvare, SMURD, Unitate Primiri Urgențe la spitale etc. Deci prezența mea nonstop în sat, (fiindcă aici locuiesc), nici nu-mi permite, nici nu mă obligă să acopăr noaptea, sau duminică, sau sâmbătă urgențele. Când o fac (nu rareori!) o fac în limta dotărilor, de drag, nu fiindcă aș fi obligată prin jurământul de mai sus, sau prin contractul cu Casa de Asigurări.

5. Nu am jurat să răspund acelor solicitări ale omului bolnav, care scad brutal calitatea propriei mele vieți. Jurământul lui Hippocrate nu-i jurământul unui sinucigaș. Astfel că – el nu mă obligă să fac medicină 24 de ore din 24, nu-mi taie dreptul la odihnă, la pauze, la viață personală. Deși sunt medic “care a jurat”, mănânc și eu sarmale, uneori fac diaree, plâng că m-a lăsat iubitul, nasc sau mă doare burta la ciclu, sau îmi înmormîntez un părinte. Repet- deși sunt medic “jurant”, sunt un OM cu nevoi, ca tot omul Planetei.

6. Nu mă obligă, odată tratamentul decis, să-l achit eu. Sau să-i duc acasă pacientului rețeta compensată, “dacă tot am drum pe acolo”. Nici să le răspund recalcitranților cu celălalt obraz. Aia-i din Biblie, “întoarce celălalt obraz”, or eu cu mâna pe Biblie nu am jurat.

În concluzie: (și mă refer strict la mine, medic de familie la țară cu un sfert de veac vechime), nimic din ceea ce vă nemulțumește, nu-i o încălcare a jurământului.

Hippocrate, dragul de el, iese din schema asta. Demn.

Hippocrate n-a lucrat în sistemul de asigurări.

Deci meciurile rămân doar între noi, de la om la om, medic- pacient ai secolului 21.

N-ați vrea nici voi să facem recurs la jurământ, atunci când doriți un chiuretaj! De exemplu. (punctul 4)

N-aș vrea nici eu recurs la Hippocrate când veniți Ia la 9 seara la geamul meu, pentru adeverință de șomaj.

Hai să ne vedem, deci, dă viețile noastre REALE! ACTUALE.

Că nici Decebal, iertat fie, n-a gândit ținutul secuiesc atunci când cârmuia Dacia, dar nici Traian islamizarea teritoriilor sale.

Să-l lăsăm deci și pe Hippocrate să se odihnească în pace, mulțumindu-i pentru cărămida în istoria medicinei și apoi să ne comutăm brusc pe adevărul cotidian.