Cum vor medicii să moară
Medicii nu sunt dispuși să moară în același mod ca pacienții săi – îndelungat, costisitor, și în chinuri.
Confruntându-se cu o boală incurabilă, mulți medici, știind posibilitățile limitate ale medicinii moderne preferă să renunțe la eforturile eroice pentru a susține viața lor, renunțând la suferința inutilă, teribila …
Mulți ani în urmă, Charlie – un bine-cunoscut chirurg ortoped și profesorul meu – a descoperit o formațiune în abdomenul său. Examenul medical a arătat că această formațiune este cancerul pancreatic. Chirurgul care l-a examinat pe Charlie a fost unul dintre cei mai buni din țară, mai mult ca atât, el a fost autorul unei tehnici unice în tratarea cancerului pancreatic, triplând rata de supraviețuire de cinci ani (de la 5 % la 15 %), chiar dacă calitatea vieții era scăzută. Dar Charlie nu a fost interesat de toate acestea. El s-a externat, a încetat practica sa medicală, iar cele câteva luni rămase din viața lui le-a petrecut cu familia. El a refuzat chimioterapia, expunerea la radiație, operația. Compania de asigurări nu a fost nevoită să cheltuiască bani pentru el.
Medicii, de asemenea mor, și din anumite motive acest lucru este foarte rar discutat. În plus, medicii nu mor ca majoritatea persoanelor – medicii, spre deosebire de toți ceilalți, cu mult mai puțin folosesc serviciile de medicină.
Toată viața medicii luptă cu moartea, salvând pacienții săi, dar întâlnindu-se cu moartea, ei de multe ori preferă să părăsească această viață fără a opune rezistență. Ei, spre deosebire de alte persoane știu cum se urmează tratamentul, cunosc posibilitățile și slăbiciunile medicinii.
Medicii, desigur, nu vor să moară, ei vor să trăiască.. Dar ei știu mai mult decât alții despre moartea în spital, ei știu de ce se tem toți – vor fi nevoiți să moară în singurătate, vor fi nevoiți să moară în chinuri. Medicii cele mai dese ori roagă rudele ca atunci când vine momentul, sa nu se întreprindă nici o măsura eroică de salvare. Medicii nu doresc ca în ultimele secunde ale vieții cineva să le rupă coastele, efectuând resuscitarea cardio-pulmonară.
Cei mai mulți medici în cariera sa de multe ori se confruntă cu un tratament lipsit de sens, când pentru a prelungi durata de viață celor care mor se folosesc cele mai recente realizări ale medicinii. Pacienții mor, tăiați cu bisturiul unui chirurg, conectați la echipament diferit, cu tuburi în toate orificiile corpului, injectați cu diverse preparate. Prețul unui astfel de tratament este, uneori de zeci de mii de dolari pe zi, iar pentru o astfel de sumă mare se cumpără câteva zile de existență teribilă, pe care nu o dorești nici dușmanului. Nu-mi amintesc de câte ori și câți medici mi-au spus cu diferite cuvinte același lucru: “promite-mi că dacă mă aflu în această stare, tu mă vei lasă să mor”. Mulți medici poartă medalioane speciale cu cuvintele “nu resuscitați”, unii chiar fac tatuaje “nu resuscitați”.
Cum am ajuns la acest lucru – medicii acordă ajutor, de la care în locul pacienților ar refuza? Răspunsul este simplu pe de o parte, pe de altă parte complex: pacienții, medicii și sistemul.
Ce rol au pacienții? Imaginați-vă o situație – o persoană își pierde cunoștința, el a fost internat în spital. În cele mai multe cazuri, rudele nu sunt gata de aceasta, se confruntă cu întrebări dificile, sunt confuze, nu știu ce să facă. Când doctorii întreabă rudele, dacă este necesar să facă “totul”, răspunsul este, desigur – “faceți totul”, dar, de fapt, de obicei, aceasta însemnă “faceți tot ce are sens”, iar medicii vor face în mod natural tot ce e în puterea lor – este sau nu rezonabil. Acest scenariu este foarte frecvent întâlnit.
Complică și mai mult situația – așteptările puțin reale. Oamenii se așteaptă la prea multe de la medicamente. De exemplu, cei care nu sunt medici consideră de obicei, că resuscitarea cardio-pulmonară salvează de multe ori viața pacientului. Am tratat sute de pacienți, după resuscitarea cardio-pulmonară, doar unul dintre ei a ieșit pe picioarele sale din spital, în timp ce inima lui era sănătoasa, iar stopul cardiac s-a întâmplat din cauza pneumotorax-ului. Dacă resuscitarea cardio-pulmonară se face unui pacient vârstnic grav bolnav, succesul unei astfel de resuscitare tinde spre zero, și suferințele pacientului în 100 % din cazuri sunt teribile.
Rolul medicilor, de asemenea, nu poate fi supraevaluat. Cum de explicat rudelor pacientului, pe care prima dată îi vezi, că tratamentul nu va fi de folos? Mulți dintre rude în astfel de cazuri, cred că un medic economisește banii spitalului, sau el pur și simplu nu vrea să se ocupe cu un caz greu.
Uneori, de ceea ce se întâmplă nu sunt vinovate nici rudele, nici medicii, pacienții devin adesea victime ale unui sistem de sănătate care încurajează tratamentul excesiv. Mulți medici se tem de procesele de judecata și fac tot posibilul pentru a evita problemele.
Însă, medicii nu permit să se aplice această abordare față de sine. Aproape toți vreau să moară în pace acasă, și au învățat să facă față durerii și în afara spitalului. Sistemul de Hospice îi ajută pe oameni să moară cu confort și demnitate, fără proceduri medicale eroice inutile. Surprinzător, studiile arată că pacienții aflați în îngrijire la hospice de multe ori trăiesc mai mult decât pacienții cu aceeași boala, care se tratează în mod activ.
Este importantă nu numai durata vieții, dar, de asemenea, și calitatea acesteia. Asistența medicală calitativă acordată celui care moare ar trebui să ofere pacientului posibilitatea de a muri cu demnitate.
În ceea ce mă privește pe mine, medicul meu deja știe dorințele mele: nici o măsură eroică nu trebuie să fie adoptate, și eu voi pleca cât de încet posibil în această noapte liniștită …
Autorul: Ken Murray, MD, Clinical Assistant Professor of Family Medicine at USC.
Sursa și originalul în engleză:: How Doctors Die
