10 sfaturi pentru studenții la medicină

1. Viața nu trebuie să se învârtă în jurul facultății de medicină. Nu sta mereu în casă, cu burta pe carte, învață să te distrezi și să primești plăcere de la anii de studenție pentru că sunt cei mai frumoși ani! Enjoy the moment!

2. Medicina este cu mult mai plăcută și mult mai interesantă începând cu anul 4. Trebuie doar să reziști primii trei ani cu toate anatomiile, fiziologiile sau farmacologiile!

3. Învață și întotdeauna pune întrebări! Nu există întrebări stupide! Ține minte: rațiunea se naște în procesul generării permanente de întrebări!

4. Când vei realiza că notele nu se acordă întotdeauna după cunoștințele pe care le posezi, iar profesorii nu sunt tot timpul obiectivi și nu întotdeauna au dreptate, nu te descuraja, pentru că nu cu notele vei trata pacienții, dar cu cunoștințele.

5. Vei găsi cei mai buni prieteni la Medicină, însă, în același timp, vei descoperi invidia, egoismul și viclenia la această facultate. Când dai de așa vicii – ignoră-le!

6. Halatul alb îți dă o putere imensă în fața pacienților, fie că ești deja medic specialist sau încă student la facultate. Folosește această putere cu mare grijă, doar pentru binele pacientului.

7. Nu sta fără treabă la orele practice, dute la patul pacientului, numai acolo vei putea studia cu adevărat boala. Discută cu pacienții, antrenează-ți comunicarea, de aceasta va depinde cât de bun medic vei fi în viitor.

8. Dezvoltă-te multilateral. Nu te limita doar la medicină și manualele de specialitate. Învață câteva limbi, practică un anume sport, citește diverse cărți (indiferent că sunt romane, detective, sau fantasy), participă la cursuri pentru dezvoltare personală.

9. Vei avea nevoie de cineva care să te întrețină și susțină pe toată perioada studiilor. Prețuiește-i pe acești oameni, contribuția lor este la fel de importantă în procesul dobândirii titlului de medic ca și asiduitatea ta.

10. Nu renunța și nu te da bătut odată ce ai devenit student la medicină pentru că merită tot efortul, tot timpul și toată dedicația!

 

Sursa: MedClub.org.MD

© La copierea si publicarea textului integral pe alte pagini web, link catre sursa obligatoriu.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *